Estimări ale unor analişti arată că vom reajunge la PIB-ul din 2008 de-abia în 2012. Acesta ar fi trebuit să fie cu 100 de miliarde de euro mai mare dacă criza nu ar fi existat.
Cifrele privitoare la Produsul Intern Brut (PIB) al unei ţări, indicator economic ce arată mărimea unei economii - dar nu şi sănătatea ei -, întotdeauna au atras. În 2006, presa semnala faptul că „România a bătut în premieră Ungaria la PIB (...) cu scorul de 97 la 89 de miliarde de euro“. Comparaţii făcute acum, nu între România şi o altă ţară, ci între prognoze oficiale anterioare crizei asupra economiei noastre şi cele de la acest moment, arată că vom reveni la PIB-ul din 2008 în 2012.
Căderea economiei româneşti în acest an va fi cuprinsă între 7,6% (estimările de zilele trecute ale lui Standard&Poors’s) şi 8,9% (aprecieri aparţinând Moody’s).
Căderea medie de 8% a PIB-ului în acest an, corelat cu nivelul acestuia de anul trecut de 505 miliarde de lei şi un curs mediu leu-euro de 4,3 pentru acest an, arată că la finele anului curent PIB-ul ar putea fi de 117 miliarde de euro. Mai precis, în acest an România pierde 20 de miliarde de euro faţă de anul trecut, când PIB-ul a fost de 137 de miliarde de euro (curs mediu pe 2008 de 3,67 lei la euro).
Analiştii cred că nivelul anului trecut va putea fi atins de-abia în 2012, mai precis undeva spre jumătatea acestuia. „În anii următori nu vor mai fi posibile creşteri de 8% ca acelea de anul trecut. Potenţialul de creştere va exista, dar vor lipsi capitalurile care au creat creşterea din anii trecuţi, deoarece va avea loc o reevaluare a riscurilor. Pieţele emergente vor rămâne atractive, dar nu la fel ca înainte. Creşterile de 8% erau peste potenţialul economic al României“, spune Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank. Cel mai probabil, estimează Dumitru, anul viitor creşterea va fi de 1%, iar cu începere din 2011 va fi undeva între 4 şi 5%. „Aceasta înseamnă că România ar putea ajunge la valoarea PIB-ului din 2008 în 2012 în termeni reali (corectat cu preţurile). În termeni nominali, mai repede“, spune acesta. Recuperarea economică va fi graduală; de la -8% nu se poate ajunge la 8% în anul următor, adaugă el.
|